Inca putin mai mult despre dragoste

Şi poate mă voi fi hotărât la un moment dat să te chem la o masă fără să-ţi mai spun că trebuie să vorbim. N-am vorbit niciodată. De data asta voi spune ascultă-mă! şi voi vorbi un sfert de oră neîncetat iar apoi nu voi mai avea cuvinte şi voi amuţi. Voi bea o gură de ceai şi voi gândi că dacă n-ar fi atât de greu ar mai fi încă oameni care să fie împăcaţi cu fericirea.

Iar ochii tăi vor adăposti prăpăstii şi părul tău va ascunde dimensiuni paralele. Iar eu, pe scaunul din faţa ta, fiind un alt Univers mă voi scinda în lumea mea îngrozit de faptul că nu reuşesc să mă fac înţeles, ştiind că dacă te voi lăsa să te ridici la sfârşit de la masă acesta este sfârşitul, că vei pleca fără spui nimic, că vei aduce tăcerea la rang de artă.

Iar peste timp, când vom fi uitat deja unul de celălalt, ne vom regăsi. Eu voi spune, Semeni cu iubirea mea de la douăzeci de ani, tu vei spune, Îmi pare că-mi aduci aminte de cineva. Iar ceilalţi nu vor înţelege nimic, Despre ce vorbeşti, Nu ştiu, a trecut atâta timp…