Despre noi
Omul e propriul său labirint, îşi trăieşte gândurile ca pe o condamnare, omul nu ştie de ce.
Întunericul nopţii mă ameţeşte, pereţii camerei mă strâng, muzica îmi curge prin sânge, sunt totul. Mâna mea te caută noaptea sub pătură, te strigă în tăcere; nu ştiu dacă am fost cândva fericiţi, fericirea e doar un drog, acum suntem doar indiferenţi. M-ai învăţat să mă pot trezi fără tine, să pot merge pe stradă, m-ai învăţat în lipsă; nu te-am cunoscut niciodată, eşti o umbră, eşti o pată pe lună, eşti un virus, eşti noaptea, eşti tăcerea, eşti declinul, eşti golul.
Există atât de multe lucruri care ne-ar putea face fericiţi, care ne aseamănă, care ne leagă, care ne prind la mijloc, încât era aproape imposibil ca acea unică problemă care se naşte întodeauna să nu ne afunde în propriile noastre labirinturi, în întuneric, în tăcere.
Dar oare tăcerea nu se întinde deja de prea mult timp?
8 comments:
you`re my all time favourite writter :XX:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:
sa tii minte:D
apreciez :)
De multe ori mi s-a reprosat ca tac prea mult. E drept ca am tacut, dar asta n-a fost niciodata tot: Am observat.
Si tu la fel, banuiesc?
Hm, nu raspunde :(
apropo, trebuie sa`mi promiti ca o sa iesim la un ceai si o carte :D poate si cu larisa:X
high school isn`t the same without you guys:x
scrii extraordinar :P
@M : din pacate nici eu nu le mai stiu, le am stranse prin calculator din toate calatoriile mele calare pe internet si habar n-am de unde provin... :|
@ Liviu (hihi) : multumesc :)
Post a Comment