Pentru că uneori se întâmplă atât de multe într-un timp foarte scurt lar alteori nu se întâmplă nimic.
Pentru că suntem dispreţuiţi pentru ceea ce suntem şi desconsideraţi în ciuda tuturor lucrurilor pe care le împlinim...
Pentru că nu ne gândim decât la noi înşine.
Pentru că ne e frică să descoperim fericirea!
Duminică, 1 iunie, de la ora 15:00, va avea loc iarăşi, ca de obicei, Schimb de Cărţi, întâlnirea pasionaţilor de cărţi, lectură şi prieteni. Ne vedem în Lucky 13, pe strada Selari la nr.9-11. Se anunţă o ediţie foarte interesantă.
Citiţi mai multe aici: CITESTE DESPRE SCHIMB DE CARTI!
X se îndrăgosteşte de Y. Cândva, n-are importanţă. În acelaşi timp Z şi W îl iubesc pe Y.
Nimeni nu ştie cu adevărat ce simte sau ce gândeşte Y.
Din păcate haosul sistemului lor creşte. Nu pare a exista vreo şansă a fericirii între X şi Y.
X nu ştie ce să creadă despre W.
Haosul creşte în continuare: a doua variabilă iese din calcul; Z dispare.
X nu ştie ce să creadă despre W; rămas singur, Y cade în prăpastie.
Întrebări cu miile... Atât de multe lucruri pentru iubirile de la marginea prăpastiei...
Aveam să scriu despre ultima piesă de teatru la care am fost, şi anume Cum iubeşte cealaltă jumătate, văzută la Teatrul Mic prin intermediul invitaţiei de la Hai la teatru. Din diferite considerente, în primul rând timp şi dispoziţie, n-am să mai scriu despre piesa asta, invitându-vă să citiţi ce a scris Hai la teatru AICI. Vreau doar să accentuez că mi-a plcăut foarte, foarte mult, că am râs pe rupte, că am plecat fericit. Mergeţi s-o vedeţi cu prima ocazie!
SMS primit acum două secunde:
Primarul Adrian INIMAROIU va fi prezent diseara la OTV, la 20:45, unde va prezenta subiecte deosebit de importante.
Eh, nu zău? Oare chiar sunt nevoit să suport eu toate mesajele astea?, ţinând cont că este al treilea pe care îl primesc în ultima perioadă? Nu sunt oare spam-uri? Oare de ce nu se face niciun demers ca să nu mă mai trezesc cu aşa ceva pe cap? Şi în niciun caz n-am să ma uit la OTV. Din acest motiv (dacă mai era nevoie de unul) n-am să-l votez pe Inimăroiu.
Replică la deviza sa electorală: NU, NU TREBUIE SĂ CONTINUE!!!
(...) Portugalia e condusă alternativ de două partide: unul îşi spune de centru-dreapta, altul - de centru-stânga, dar în relitate amândouă sunt de centru. Voturile lor cumulate numără aproximativ 80% din electorat şi există puţine şanse ca, pe viitor, proporţia să varieze semnificativ. În opţiunile fundamentale, amândouă partidele guvernează ţara la fel, cu diferenţe mai degrabă retorice şi stilistice. Amândouă promovează liberalismul economic, accelerează privatizările, luptă pentru integrarea Portugaliei în Europa, sunt mândre de moneda unică, participă convinse la NATO. Amândouă.
Pe fondul acestei identităţi de 99%, restul de 1% cuprinde discursurile electorale, artificiile colorate, disputele de circumstanţă. Şi astfel (...) Portugalia progresează economic, se schimbă în bine, ajungând - din punctul de vedere al nivelului general - un fel de Franţă sau Italie, cu mult mai simpatică şi mai umană însă decât Franţa sau Italia.
Citat din Mihai Zamfir - Jurnal indirect. Scrisori portugheze
Ce ştii tu despre viaţă?
... de parcă n-ai putea spune într-o zi că adevărul absolut nu este imposibil...
... când într-o singură zi mi se pare că n-am înţeles nimic...
... mi se pare doar că nu reuşeşti să descoperi sensul vieţii... şi asta e aiurea, e dureros...
Ce ştii tu despre mine defapt?
CREZI CĂ ŞTII MARELE ADEVĂR CÂND DEFAPT ACESTA TE ÎMPIEDICĂ SĂ MĂ CUNOŞTI CU ADEVĂRAT.
He said baby, what's your name
Are you new in this town?
Since you walked in things don't look the same
How about sticking around?
The place was dark and the band played loud
His voice sounded kind of dry
He said: who's that guy with the funny smile?
She said:
He's just a friend of mine
(Vaya Con Dios - Just a friend of mine)
, spuse el atunci, iar ea îi făcu un semn să era liber să se aşeze la masa sa. fumul ţigării se ridica domol în aerul serii de vară lovind uneori insectele ce se-nvârteau furibunde câte una, două, pe deasupra capetelor lor. de undeva de aproape se auzeau sunetele unei melodii temperate, melancolice, ce parcă şi ea se dizolva treptat în atmosfera încărcată, entropică, în care se scăldau toate obiectele din jurul lor. vinul le sclipea în paharele din faţă. iar el spuse dintr-odată, Nu-i aşa că există un lucru pe care noi oamenii îl căutăm neîncetat, însă ei i se păruse că n-a înţeles, că întrebarea n-avea niciun sens. vocea femeii ce interpreta melodia creştea în timbru, îşi expunea tristeţea într-un mod ce venea ca săgeţile înspre inima sa, înspre sufletul plecat în căutarea vieţii. dar nu credea să aibă vreun rost să vorbească; nu ştia ce să spună, însă deja nu mai era nevoie pentru că el aproape că şoptise, lăsase cuvântul să se elibereze, Fericirea. Ah, îşi dăduse seama brusc de ceea ce-nsemnau toate astea, de faptul că la urma urmei ea nu e decât o femeie fără nume, la masă cu un bărbat fără nume, într-un loc fără importanţă. duse atunci paharul către buze sorbind o gură din vinul roşu, roşu precum sufletul său. pentru că ar fi trebuit să răspundă, să dea în cele din urmă sentinţa afirmaţiei lui lăsă câteva cuvinte să cadă parcă din cer asfel că Eu n-am căutat niciodată fericirea; Nu cred însă nici să fi ajuns s-o fi cunoscut vreodată. îşi stinse atunci ţigara prinzând masca sunetului ce-i ajungea chiar şi dincolo de inimă. îşi îndreptă privirea cu atenţie înspre faţa lui şi N-ar trebui să căutăm fericirea... pentru că defapt n-o vom găsi niciodată; Ceea ce-ar trebui să ştim este că ea află ascunsă în interiorul nostru, mult mai departe decât acolo unde putem privi noi. el nu mai rezistă, nu, se simte scindat în propria raţiune, în propriul corp, spunând trist că De când v-am văzut singură la această masă mi-am dat seama că fericirea se află chiar în faţa mea, că am găsit-o, E doar o iluzie, spuse ea, Sunteţi foarte frumoasă, Mi s-a mai spus însă asta n-ar avea nicio legătură... cine a văzut faţa fericirii pentru a o recunoaşte? într-adevăr, el nu ştia ce să răspundă, era doar un om fără nume ghidat de instinct. Nu v-am mai văzut pe aici, lăsă cuvintele să se prelingă pe lângă paharele de vin, Pentru că n-am mai fost niciodată, spuse ea, femeia cu rochia neagră, bând iarăşi o gură din paharul cu vin. el de asemenea. muzica vibra din ce în ce mai puternic în timp ce noaptea începea să-nghită oraşul împreună cu tramvaiele sale, cu sufletul calm încrustat cu glasul timpului; începeau să rămână doar câteva lumini rare, atât cât să le permită să se distingă, să-şi recunoască vocile după chipuri, chipurile după tristeţe. la un moment dat el îi spuse apropiindu-se de urechea ei, îi spuse că Noaptea ne-a îmbrăcat într-un cântec. şi-n plus, Un bărbat de la o masă din spatele dumneavoastră zâmbeşte. ea însă nu se întoarce să-l privească, Ne priveşte, spuse el. Nu-i nimic, e doar un prieten de-al meu.
Legate de acum prin reţeaua indestructibilă a monedei lor, Ţările Europei Occidentale se află definitiv îmbarcate pe aceeaşi corabie, obligate să învingă sau să dispară. Cale de întoarcere nu mai există! Euro va realiza, concret şi definitv, ceea ce nici o alianţă politico-militară nu îndrăznise măcar să viseze.
Citat din Mihai Zamfir - Jurnal indirect. Scrisori portugheze
Aşa cum se poate vedea, am demarat pe acest blog o mică campanie ce-şi propune să încurajeze lumea înspre acceptarea şi descriminarea diferenţelor de orice fel, fie că sunt datorate etniei, orientării sexuale, religiei, sexului, rasei, nivelului social. Ea se numeşte Tu ce crezi despre... Am realizat nişte postere pentru fiecare situaţie pe care mi-am imaginat-o, pe care am început să le postez cam unul pe zi, în funcţie de ritmul în care le fac. Dacă cineva va considera că se regăseşte în acestă idee şi doreşte să mi se alăture, este liber să posteze afişele şi pe situl său, împreună cu precizarea că sunt realizate de mine (Liviu T.) şi că eu am demarat campania.
În altă ordine de idei, am realizat nişte semne de carte pe care în curând voi începe să le răspândesc prin oraş cititorilor ce vor avea norocul să mă întâlnească prin autobuz, metrou sau prin parcuri. Aceste semne sunt doar o mică idee de a face ceva advertising pentru acest blog.
Trăiesc în aceeaşi lume ca şi tine, respiră acelaşi aer pe care îl respiri şi tu! Singura problemă e că sunt diferiţi! Te-ai pus vreodată în situaţia unuia?
Acceptă-i! Schimbarea începe cu tine!
Marii bogătaşi contemporani au devenit super-bogaţi pentru că au avut o idee de geniu, pe care apoi au pus-o în practică. Bill Gates a revoluţionat tehnica ordinatorului şi a generalizat utilizarea acestuia. Averea sa are o sursă evidentă: datorită lui Bill Gates lumea arată acum complet altfel decât în urmă cu zece ani şi va ajunge, în anul 2010, de nerecunoscut pentru ochiul anilor '90.
Citat din Mihai Zamfir - Jurnal indirect. Scrisori portugheze (fragment publicat la 25 februarie 1998)
Trăiesc în aceeaşi lume ca şi tine, respiră acelaşi aer pe care îl respiri şi tu! Singura problemă e că sunt diferiţi! Te-ai pus vreodată în situaţia unuia?
Acceptă-i! Schimbarea începe cu tine!
În urmă cu vreo patru ani păşeam novice prin lumea misterioasă a cărţilor. Am început flămând şi neştiutor, haotic şi chinuitor. Îmi aduc aminte şi acum de emoţia pe care am avut-o atunci când am ţinut în mâini Codul lui Da Vinci, cartea care m-a determinat de-a dreptul să citesc; bineînţeles că au mai existat încercări izolate până la acea vreme, însă fără succes pe termen lung: Dracula lui Stocker şi seria Harry Potter alături de care am crescut. Am devorat aşadar Codul lui Da Vinci într-un interval record pentru mine la acea vreme rămânând în acea vreme cu o impresie devastatoare. Eram un copil. Apoi am citit Alchimistul, carte ce de asemenea mi-a lăsat un sentiment nemaipomenit. Nu mă interesează ce s-ar putea spune, ce s-a zis. Pentru mine nu s-ar fi putut un început mai bun, mai captivant, mai cuprinzător, puternic, decât cel reprezentat de cele două cărţi. În perioada imediat următoare am continuat să-i citesc pe cei doi: Dan Brown şi Paulo Coelho se aliaseră pentru a-mi succita interesul. Aveam aşadar cărţi de la Rao şi de la Humanitas, baza a ceea ce avea să constituie mai târziu biblioteca mea personală, consolidată de propriile-mi mâini.
Schimbarea cea mai importantă a fost constituită de achiziţia pe care am făcut-o la începutul verii 2005: ediţia de la Rao pentru Un veac de singurătate îmi stătea în mâini, fascinându-mă total. Am citit-o câteva săptămâni mai târziu. Mai este oare nevoie să spun ce-a însemnat carte asta? Totul. Am continuat să cumpăr cărţi de la Rao, motivat şi de Clubul de Carte în care mă înscrisesem, poveste ce a mai durat încă în jur de un an de zile. După care m-am plictisit. Cu excepţia clasicilor: Mann, Faulkner, Garcia Marquez, Sartre, Hesse, această editură nu-mi mai succita interesul. Am rezistat chiar să rezist tentaţiilor considerabile pe care mi le-au creeat cu John Grisham. În tot acest timp, pe intervale, m-am alimentat uneori din oferta celor de la Humanitas: Scurtă istorie a timplui, M-am hotărât să devin prost, De ce iubim femeile.
Iată însă că timpul a trecut şi cunoştinţele mele în materie de literatură au crescut, în aceeaşi măsură în care mi-au crescut şi pretenţiile literare. Primele cărţi pe care mi le-a oferit Poliromul au fost probabil De veghe în lanul de secară şi Numele trandafirului, prin care am mai sărit parcă o treaptă în materie de experienţe livreşti.
Cât despre prezent: cărţile pe care le cumpăr în fiecare săptămână sunt în proporţie de 90% editate de Polirom. Nu pentru că aş avea cine ştie ce simpatii legate de acestă editură însă doar prin câteva argumente mi-aş putea susţine preferinţa: oferta foarte bună de carte şi autori, ritmul alert de editare, cât şi oferta de 30% pe care o fac săptămânal pe situl lor, pentru aceste cărţi foarte bune despre care vorbesc. Calitatea, de asemenea, mi se pare de necontestat. Ocazional dau iama în raftul librariilor căutând cărţile de la Humanitas, din care prefer în mod deosebit Raftul Denisei. Mă gândesc ce idee genială a avut Humanitasul s-o ia în echipă pe Denisa Comănescu, femeie, vorba aia, cu o experinţă incontestabilă în a recunoaşte calitatea. Cărţile de la Rao mă prind mai rar, atunci când se mai gândesc şi ei să editeze vreo carte pe care să văd atrăgându-mă nume precum Woolf, Garcia Marquez, Hesse - ale căror volume se află printre cărţile mele de suflet. Până una alta, Polirom mi se pare de departe cea mai tare din parcare, pentru oferta de carte extraordinară, pentru calitatea (atât materială cât şi a conţinutului) cărţilor pe care le publică, şi mai ales pentru faptul că mă face în fiecare săptămână să mă rog de mama să-mi dea bani pentru cărţi.
